Soiuri, portaltoi, puieți din semințe, hibrizi și puieți clonali

Soiuri, portaltoi, puieți din sămânță, hibrizi și puieți clonali, polenizatori... Ca nou cultivator, veți întâlni în mod constant acești termeni. Iar acest lucru are un motiv foarte întemeiat. Pentru mine, toți acești termeni au părut la început foarte complicați și greu de înțeles. În parcursul meu, mai întâi ca cultivator, apoi ca furnizor de material săditor și consultant, am învățat cât de important este fiecare dintre ei. De aceea m-am gândit că ar fi o idee bună să clarific aceste noțiuni pentru a-i ajuta pe cei care abia încep. Ca în toate articolele mele anterioare, limbajul nu va fi academic sau științific — voi încerca să explic aceste noțiuni și de ce sunt atât de importante dintr-o perspectivă practică.

Portaltoi, soi și altoire

Așa cum oamenii sunt clasificați biologic în genul Homo și specia Homo sapiens, plantele care produc nucile pe care le cunoaștem cu toții sunt clasificate biologic în genul Juglans și specia Juglans regia. Totuși, genul Juglans cuprinde 21 de specii cunoscute, dintre care 20 sunt „verișoarele” speciei Juglans regia, cultivată pentru producția de nuci.

Deși aceste alte specii nu produc fructe comestibile, unele dintre ele — de exemplu Juglans hindsii, cunoscut în mod obișnuit drept nucul negru din California de Nord (NCB) — sunt apreciate pentru toleranța la condiții dificile de sol (exces de apă sau sare), precum și pentru vigoarea mai mare de creștere. Datorită acestor caracteristici interesante, prin încrucișare artificială între NCB și Juglans regia (nucul comun, cunoscut și ca nuc persan) a fost dezvoltată o plantă hibridă numită PARADOX.

Ce este altoirea?

Altoirea înseamnă unirea țesuturilor a două plante diferite astfel încât să continue să crească împreună ca o singură plantă. Aceasta se poate face prin diverse tehnici, cu rate de reușită diferite în funcție de condiții și de sezon.

Există două motive frecvente pentru altoirea nucilor:

1. Schimbarea soiului: Dacă plantați o nucă și aveți puțină grijă de ea, sămânța plantată va produce un nuc. Chiar dacă prima nucă plantată provine dintr-un soi cunoscut (de ex. Chandler), nu puteți fi niciodată sigur de soiul pomului pe care îl va da. De ce? Genetică simplă: sămânța plantată poate proveni de la un pom Chandler (mama). Însă polenul care a polenizat pomul Chandler poate proveni de la un alt pom. Prin urmare, planta obținută din această sămânță nu trebuie neapărat să prezinte caracteristicile mamei sale (Chandler). Pentru a elimina această incertitudine, planta obținută din sămânță este altoită cu țesut — altoi — recoltat de la un pom dintr-un soi cunoscut.

Dacă altoirea reușește, partea superioară a plantei crește ca soiul propriu-zis (va fi partea care produce fructe, deci va determina calitatea recoltei). Partea inferioară se numește portaltoi și interacționează cu solul, asigurând resursele de care va avea nevoie pomul.

2. Utilizarea unui portaltoi specific: Un portaltoi hibrid sau clonal, cunoscut pentru capacitatea mai bună de interacțiune cu solul, este altoit cu soiul dorit, rezultând o plantă care combină cele mai bune caracteristici ale portaltoiului și ale soiului. Plantele hibride Paradox sunt folosite ca portaltoi în livezile comerciale de zeci de ani.

Soiul și fidelitatea față de soi

În producția comercială de fructe și nuci, este important să stabiliți și să utilizați soiul (cunoscut și drept cultivar) cel mai potrivit pentru condițiile de sol, clima și preferințele comerciale de pe piața dumneavoastră. După ce decizia a fost luată, trebuie depus orice efort pentru a vă asigura că toate plantele din livadă — cu excepția polenizatorilor care completează soiul principal — aparțin acestui soi ales.

Prezența (involuntară) a unor soiuri diferite îngreunează managementul livezii și reduce calitatea și productivitatea. Situația poate fi și mai gravă dacă neconcordanțele sau alegerile slabe privesc polenizatorii.

Polenizarea, polenizatorii și cum se aleg

Nucii sunt plante monoice. Cu alte cuvinte, nucii poartă atât flori masculine (amenți), cât și flori pistilate feminine. Polenul produs de florile masculine polenizează florile feminine, iar astfel se formează nucile. Totuși, la majoritatea nucilor, florile feminine și cele masculine ajung la maturitate în momente diferite — ceea ce reduce la minimum șansa de autopolenizare la majoritatea soiurilor de nuc. Florile care nu sunt polenizate în perioada în care sunt receptive cad de pe pom.

Pentru a maximiza polenizarea plantelor și, implicit, productivitatea unei livezi comerciale, se plantează unul sau mai multe soiuri de nuc despre care se știe că produc flori masculine ce coincid cu perioada de înflorire feminină a soiului principal (de producție). Aceste plante se numesc polenizatori.

Alegerea polenizatorului: exemplul Chandler

Florile masculine și cele feminine ale populare soi Chandler se suprapun doar parțial (aproximativ 35%). În schimb, perioada de înflorire masculină a soiului Franquette coincide complet cu cea feminină a soiului Chandler — ceea ce îl face un polenizator ideal pentru Chandler.

Deși suprapunerea perioadelor de înflorire este cel mai important factor care determină potrivirea corectă între soiurile productive și cele polenizatoare, există și alți factori care trebuie luați în considerare:

• Unele soiuri, precum Franquette, produc mai mulți amenți la vârste mature, ceea ce le face polenizatori slabi la vârste tinere.
• Se știe că unele soiuri sunt mai sensibile la bolile bacteriene.
• Prin urmare, folosirea a 2 sau chiar 3 soiuri polenizatoare care se completează reciproc asigură cea mai eficientă polenizare.

Câți polenizatori sunt necesari?

Livezile tinere aflate în apropierea unor livezi mature care produc polen din abundență pot beneficia de acesta și este posibil să nu aibă nevoie de multe plante polenizatoare. Altele nu au nicio sursă externă de polen. În general, se recomandă ca în livadă să existe 5-6% plante polenizatoare. Acestea trebuie împărțite între soiuri diferite. De exemplu, într-o livadă de Chandler:

• 2% Franquette
• 2% Fernette
• 1% Ivanhoe (Ivarto)

Polenizatorii trebuie distribuiți uniform în livadă, ținând cont de condițiile de vânt predominant din perioada înfloririi.

Amplasare și marcare

Cunoașterea și gestionarea poziției plantelor polenizatoare este o practică esențială. Acestea pot necesita tratamente diferite în momente diferite, cum ar fi stropiri diferite sau regimuri de irigare diferite. Pentru a face acest lucru ușor și fiabil, este recomandat să plantați polenizatorii în rânduri.

De ce trebuie să marcăm polenizatorii?

Momentul înfrunzirii polenizatorilor diferă de cel al plantelor soiului de producție.

Nucii sunt polenizați în principal de vânt — adică nu depind de polenizatorii insecte, precum albinele, în aceeași măsură ca alte plante. Vântul joacă un rol important în transportarea polenului de nuc pe distanțe mari, până la florile femele.

La câteva soiuri de nuc, perioadele de înflorire a florilor masculine și feminine se suprapun. Aceste soiuri, de regulă, nu au nevoie de polenizator. Tulare este un exemplu bun în acest sens.

Hibrizi și clone

Nucul pe care îl cunoaștem, Juglans Regia, face parte din genul Juglans L. Genul Juglans L. mai cuprinde 20 de alte specii, fiecare cu caracteristici diferite.

Hibrizi

Hibrizii se obțin prin polenizarea încrucișată a două specii diferite din același gen, pentru a reuni într-o specie „hibridă” caracteristicile superioare ale ambelor specii. Paradox, unul dintre primii hibrizi populari de nuc, a fost obținut prin polenizarea încrucișată dintre Juglans Regia și Juglans Hindsii (Nucul negru din California de Nord - NCB). Paradox este de zeci de ani portaltoiul preferat în California, datorită vigorii sale și rezistenței la condițiile nefavorabile din sol. Semințele obținute de la plantele Paradox sunt folosite pentru a produce alte plante Paradox utilizate ca portaltoi. Este important de înțeles că Paradox este un puiet hibrid obținut din semințe (produs din semințe).

Limitările hibrizilor

În ciuda caracteristicilor sale superioare, ca orice hibrid, Paradox are anumite limitări care provin din variabilitatea genetică a semințelor de Paradox. Fiecare sămânță (chiar dacă provine de la aceeași plantă) este un organism genetic diferit.

„Cercetători, specialiști și consultanți agricoli în domeniul nucului de la Universitatea din California au studiat fondul genetic al puieților Paradox și au constatat o variabilitate ridicată de la o sămânță la alta. Aceasta înseamnă că fiecare sămânță este diferită de următoarea. O sămânță poate fi mai viguroasă, alta poate fi mai sensibilă la Phytophthora, iar o sămânță poate stimula o producție mai mare de fructe, în timp ce alta stimulează o creștere mai mare a frunzelor și a ramurilor."

MJ209 este un hibrid obținut prin încrucișarea dintre Juglans Regia și J. Major (cunoscut și ca nuc de Arizona), folosit frecvent în producția de cherestea datorită rezistenței sale. Ca și Paradox, MJ209 este un puiet hibrid obținut din sămânță, nu un portaltoi clonal precum Vlach, RX1 sau VX211.

Clonele: stabilitate genetică

Oamenii de știință au rezolvat această problemă a variabilității înmulțind o singură plantă cu caracteristici superioare și creând zeci de milioane de plante noi cu aceleași trăsături — procesul se numește clonare.

O modalitate bună de a compara hibrizii și clonele este următoarea analogie: În timp ce fiecare hibrid este frate sau văr cu ceilalți, fiecare clonă este multiplicarea aceluiași organism viu. Plantele sunt clonate în laboratoare de culturi de țesuturi, în medii speciale pentru plante, în condiții de climă și iluminare foarte precise.

Producția de hibrizi și de clone

Producerea plantelor cu portaltoi hibrid este foarte ușoară și ieftină în comparație cu portaltoii clonali, care necesită un laborator costisitor de culturi de țesuturi, tehnologie ce trebuie achiziționată sau licențiată și sere sofisticate. Mediul steril de laborator și înmulțirea fără sol a portaltoilor clonali (în medii de culturi de țesuturi) previn, de asemenea, bolile rădăcinilor, spre deosebire de puieții obținuți din sămânță (inclusiv hibrizii).

Vlach, RX1 și VX211

Cel mai de succes portaltoi clonal de nuc, încă utilizat pe scară foarte largă, este Vlach — obținut prin clonarea unei singure plante Paradox din Modesto, CA, care a prezentat caracteristici superioare. În cursul diverselor experimente din ultimii 15 ani în California au fost dezvoltați doi portaltoi clonali noi, foarte promițători, RX1 și VX211 — ambii cu caracteristici superioare în comparație cu Vlach. În prezent, vânzarea comercială a RX1 și VX211 în afara SUA nu este permisă.

Clonal sau din sămânță?

În majoritatea cazurilor, un nuc altoit pe un portaltoi clonal va fi mai scump decât un puiet altoit similar, obținut din sămânță.

Pe anumite tipuri de sol — adânci, bine drenate și fără dezechilibre fizice sau chimice semnificative — un puiet din sămânță cu un sistem radicular bun va avea performanțe „aproape” la fel de bune ca o plantă clonală. Diferența constă în maximizarea uniformității performanței pomilor: pomii clonali, care au „teoretic” aceleași caracteristici genetice, vor avea toți aceeași performanță, în timp ce la puieții din sămânță se vor observa diferențe determinate de trăsăturile genetice.

Când „banii nu sunt o problemă” — ceea ce, de obicei, nu este cazul — ar trebui preferați pomii clonali. În lumea reală însă, când producătorul trebuie să ia decizii care implică compromisuri privind locul în care își alocă resursele financiare limitate, ținând cont de caracteristicile solului menționate mai sus, utilizarea puieților proveniți din semințe de bună calitate și direcționarea acestor bani către un domeniu care creează mai multă valoare poate să nu fie o greșeală.

Diferențe ale sistemului radicular

Un alt aspect de luat în considerare la alegerea portaltoilor este diferența dintre caracteristicile sistemului radicular al portaltoilor proveniți din semințe și al celor clonali:

• Puieții proveniți din semințe tind să producă rădăcini pivotante mari (cunoscute și ca rădăcină principală, care crește vertical în jos).
• Pomii clonali (precum Vlach) tind să producă o masă mai deasă de rădăcini fine, care explorează solul lateral și rămân aproape de suprafața solului.

Pe lângă numeroasele funcții pe care le îndeplinesc pentru plante, sistemele radiculare funcționează și ca un senzor de temperatură — declanșează multe funcții fenologice critice ale pomului și acționează ca un ceas biologic pentru acesta. În zonele în care temperatura de vară este extrem de ridicată, nucii își încetinesc metabolismul pentru a preveni deteriorarea țesuturilor. Fac acest lucru evaluând temperatura mediului prin intermediul rădăcinilor. Deoarece sistemele radiculare care coboară mai adânc în sol sunt mai izolate de căldură, acest mecanism de protecție se declanșează la temperaturi mult mai ridicate. În schimb, un sistem radicular aflat mai aproape de suprafața solului tinde să fie mai afectat de căldură.

Sursa: Selecting the 'Right' Walnut Rootstock, Pacific Nut Producer Magazine, 10 septembrie 2020.